Piesa depresivă a zilei vine de la ThouShaltNot și este inspirată de American Gods a lui nenea Gaiman.

Piesa apare și pe excelentul album tribut “Where’s Neil when you need him?”.

O murit Michael Jackson după cum bine știți și un bilanț provizoriu ne arată că vreo 12 fani au plecat să facă moonwalking cu Maicăl. Ceea ce mie mi se pare foarte foarte slăbuț.

Săpând prin cd-urile de acum vreo 8 ani după niște bucăți de cod am dat peste proiectul meu Manelix, o clonă de Prepelix începută acum mult mult timp. Personajele principale erau doi rockeri homosexuali, Bubu și Johnny, cu care am facut vreo doi ani benzi desenate în timpul orelor pasionante de liceu. Åži care aproape m-au exmatriculat. Subiectul jocului ar trebui să fie clar pentru cei care au jucat Prepelix.

Fac o paranteză pentru a vă mărturisi că vin dintr-o familie artistică și am moștenit-o și pe mama (care desena) și pe tata (care cânta la vreo trei instrumente). Am luat lecții de pian în tinerețe și le-am uitat aproape în întregime apoi. Am fost “inginer de sunet” și “webmaster of puppets” pentru Godless și am cântat cu un amic la Casa de Cultură din Onești muzică ambientală sub numele de Technologic. Am reușit performanța de a fi unul dintre puținii oameni care au făcut-o pe nevasta lui Grigore Moisil să-și pună mâinile la urechi deși interpretarea mea a Knocking on Heaven’s door nu a fost așa cruntă. Și am compus muzică pentru jocuri. Povestea cu sunetele s-a terminat undeva pe la începutul facultății, am tot plănuit să o reiau însă încercările au eșuat lamentabil.

I might as well look as alien as possible because it reinforces a point I am making. My whole thing is that I approach everything as an absolute outsider. It’s the only way I can break so many rules. Remember, my background is totally strange - German classical opera. So I was uncertain about coming from that to rock. It was just as shocking for me to sing opera in a falsetto soprano in Germany. It was another rule I was breaking. You just didn’t do that. And I am helped by the fact that pop and rock, which you would think has no rules at all, is really just as conservative as classical music. So what I do is doubly shocking. The difference is that punk audiences admire that I can shock them. Nothing is sacred to me. Who is making the rules anyhow?
Klaus Nomi